Hoinăreală prin Málaga

Una dintre stările mele preferate pe lumea asta e starea de hoinăreală. Familia mea se tot miră și neagă că aș fi avut vreun strămoș vagabond, dar eu cred că cine știe cum, vreo genă buclucașă ivită undeva, în lanțul progenitorilor mei, a jucat șotron printre generații și a nimerit taman la mine. Hoinăreala e starea aceea în care mergi pe străzi fără vreo țintă precisă, și ai, ca într-o pictură de Picasso, două perechi de ochi: unii căscați înafară; și unii deschiși înăuntru. Tot ce văd ochii dinafară scrijelesc în sufletul tău ochii dinăuntru. Iar scrijelirea asta te poate schimba în feluri pe care nici nu le bănuiești.

Avionul meu a ajuns la Málaga noaptea, pe strada pe care am locuit nu circulă mașini, taxi-ul m-a lăsat undeva la un colț iar apoi a trebuit să-mi găsesc singură drumul. Tot ce am putut să văd atunci, în prima seară, a fost turnul luminat al catedralei. În rest, un oraș care părea ca oricare altul.

Dar dimineața, a început aventura mea malagueză. Călătoriile cu avionul au particularitatea, căci nu știu dacă e un avantaj sau un dezavantaj, că te teleportează în decurs de câteva ore într-un cadru cu totul nou. Drumul nu mai durează săptămâni, ca acum o sută de ani, sau măcar zile, cum se întâmplă când mergi cu mașina. Nu mai e o devenire. Dar mie îmi place la nebunie senzația. Ajung noaptea, nu văd mai nimic. Dorm, mă trezesc. Cobor în stradă și e ca și cum aș fi Jean Luc Picard care tocmai a spus: “Engage!” Pac! – schimbare de cadru! Rupere de ritm! Un pic de confuzie – stânga? dreapta? – și apoi starea de hoinăreală despre care vă spuneam.

Iar Málaga e orașul perfect pentru hoinăreală. Are parcuri, are mare, are o colină cu o fortăreață, are un centru vechi plin de farmec. Are muzee prin care poți să te delectezi ore întregi cu minunate colecții de artă. Are piețe și terase unde poți degusta toate aromele Andaluziei. Și, ca tot sudul Spaniei, are oameni calzi și prietenoși. Deci, am să vă povestesc mai departe ce mi-a plăcut mie în orașul ăsta și ce anume vă poate face plăcută și de folos hoinăreala dacă mergeți la Málaga.

Dacă mergeți la Málaga, duceți-vă în parc. N-aveți cum să-l ratați, e o fâșie de verdeață nu prea lată, dar lungă de vreun kilometru, între port și centrul orașului. Sumedenia de plante tropicale și subtropicale califică El Parque de Málaga drept grădină botanică, cu particularitatea că, de acum o sută de ani de când a fost înființat, a fost mereu “público, abierto y próximo” – public, deschis și în apropiere. Probabil că primăvara și vara e minunat, dar nici în octombrie nu m-a dezamăgit. I-am cercetat ascunzișurile umbroase, fântânile și statuile, de mai multe ori, fără să mă satur.

Dacă mergeți la Málaga, dați o tură neapărat pe Calle Larios, artera pietonală principală a orașului, care se întinde de la statuia Marchizului de Larios, din Plaza de la Marina, și până în inima orașului, Plaza de la Constitucíon. “Vie” e cuvântul care îmi vine în minte când mă gândesc la atmosfera de pe strada asta, și nu găsesc altul care s-o descrie mai bine. În cea mai mare parte a zilei e plină de lume, animată de spectacolul artiștilor stradali și inundată de mirosul de migdale prăjite, specialitatea regiunii. Abateți-vă pe străduțele laterale, veți găsi o puzderie de restaurante și terase unde vă puteți potoli foamea, doar că malaguezii nu se rezumă la atât, ci fac din fiecare masă o sărbătoare. Dacă vreți să aflați mai multe despre asta, merită și un tur dedicat, așa cum am făcut eu cu Spain Food Sherpas. Oricum, nu ocoliți nici Mercado de Atarazanas, piața centrală a orașului, care o să vă îmbie cu toate specialitățile tradiționale andaluze, vândute de localnici care și-au transmis tarabele din generație în generație.

Dacă mergeți la Málaga, nu puteți rata catedrala, al cărei turn se vede cam din orice punct al centrului orașului și vă va atrage ca un magnet. Localnicii îi zic “La Manquita”, poetic tradus în ghidurile turistice de limbă engleză ca “doamna cu un singur braț”, adică, cum ar veni, Ciunga, pentru că în proiectul inițial avea două turnuri, iar în final a fost construit doar unul. Gurile rele zic că banii pentru al doilea turn au fost risipiți întru ajutorarea americanilor în războiul lor de independență, dar de fapt se pare că au fost deturnați pentru lucrări de utilitate publică ce nu suportau amânare, cum ar fi drumul de la Málaga la Antequera. De-o fi una, de-o fi alta, catedrala merită vizitată. Arhitectul care a proiectat-o, Diego de Siloé, și-a lăsat amprenta și asupra catedralelor din Burgos și Granada, dar a conceput și catedralele din Lima și Cuzco, în Peru. Înăuntru veți găsi, printre altele, o pictură impresionantă a lui Enrique Simmonet, reprezentând Decapitarea Sfântului Pavel, iar băncile corului au fost sculptate, ca și cele din Catedrala-moschee a Cordobei, de Pedro de Mena, maestrul andaluz pe care l-am mai intâlnit și ca reprezentant al unui important curent al imageriei procesiunilor religioase spaniole (mai multe despre Pedro de Mena și despre aceste procesiuni găsiți aici).

Dacă mergeți la Málaga, după ce vizitați catedrala, adăstați puțin în spatele ei, unde se află o mică grădină cu fântâni în stil maur, o oază de liniște chiar în zilele cele mai aglomerate, o să vă placă sigur. Iar de cealaltă parte a edificiului, de-a lungul fațadei principale, găsiți Plaza del Obispo, o mică piațetă fermecătoare în care se află Palatul Episcopului și o altă fântână, ambele construite în secolul XVIII. Fântâna a avut multă vreme o utilitate practică, aprovizionând localnicii cu apa adusă de Apeductul San Telmo.

Dacă tot sunteți la Málaga și tocmai ați trecut prin Plaza del Obispo, sunteți aproape de Alcazaba și de calea șerpuită și destul de abruptă care duce la Castillio del Gibralfaro. Una din rămășițele trecutului maur al regiunii, fortăreața a fost construită de Abd al-Rahman I, întâiul emir al ținutului al-Andalus, cu care ne-am mai întâlnit când am povestit despre istoria acestui ținut, aici. Dacă ați fost înainte la Alhambra, nu veți fi foarte impresionați de construcția în sine, însă drumul până sus și vederile panoramice asupra orașului merită tot efortul.

Când coborâți, vă puteți odihni un pic în Grădinile Pedro Luis Alonso, printre numeroasele specii de trandafiri aduse din toată lumea, în timp ce admirați statuia unui personaj malaguez interesant, El Biznaguero. Acesta este vânzătorul ambulant de biznagas, niște pachețele parfumate făcute din flori de iasomie. Cuvântul biznaga vine din arabă și înseamnă “darul lui Dumnezeu”, iar micile pachețele au devenit de-a lungul vremii unul din simbolurile orașului.

Dacă ajungeți la Málaga, o să vreți cu siguranță să vă întâlniți puțin cu marea, așa că faceți o plimbare la Muelle Uno, până la Farola, farul portului Málaga și apoi mai departe, pe dig – priveliștea e minunată. La Muelle Uno găsiți o grămadă de restaurante, majoritatea foarte turistice, dar ascunsă printre ele e și o capelă micuță, în care se rugau pescarii înainte de a pleca în larg și care datează din 1719. Undeva în spatele capelei veți găsi o cale de acces care vă duce direct pe plaja La Malagueta unde, laolaltă cu toți turiștii, puteți să faceți poze cu literele din piatră care îi marchează începutul – nici eu n-am rezistat tentației!

Nu uitați că Málaga e orașul de baștină al fenomenalului domn Pablo Picasso, deci, dacă mergeți la Málaga, dați-vă întâlnire cu el în Plaza de la Merced: vă așteaptă acolo, pe o bancă. Chiar alături e casa în care s-a născut, transformată într-un muzeu memorial foarte interesant, care recreează ambianța din perioada în care familia Ruíz y Picasso a locuit aici și prezintă obiecte care au aparținut membrilor ei. În apropiere se găsește Muzeul Picasso din Málaga – dacă sunteți amatori de artă, it’s a must, dacă nu, dați-i o șansă, cine știe ce veți descoperi. Picturile lui Picasso transmit, mai mult decât orice, senzații, deci surprizele nu sunt excluse.

Un alt muzeu pentru amatorii de artă este Muzeul Carmen Thyssen. Muzeul expune picturi de secol XIX, majoritatea executate de pictori din regiunea andaluză, din colecția personală a baronesei Carmen Cervera Thyssen. Fostă Miss Spania în 1961, aceasta a fost a cincea soție a baronului Hans Heinrich Thyssen-Bornemisza. Colecția de artă a baronului a fost disputată în timpul vieții acestuia, când s-a ridicat suspiciunea că primul său moștenitor ar fi de fapt fiul cumnatului său, Ivan Batthyany. Dacă ați auzit de Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, o să vă mirați, ca și mine, ce mică e lumea! Pentru a pune capăt acestei dispute, baronul, care a locuit mulți ani în Spania, a hotărât să fondeze muzeul din Madrid.

Dacă mergeți la Málaga, rupeți-vă o oră-două și vizitați și Museo de Artes y Costumbres Populares – Muzeul Artei și Obiceiurilor Populare. E un muzeu frumos, foarte bine organizat, care reproduce locuințele malaguezilor din secolul XIX, cu ocupațiile și tradițiile lor. O să vă teleporteze cu succes în trecutul orașului, veți vedea și veți afla multe lucruri interesante.

Părerile despre Málaga sunt împărțite, unii zic că e unul dintre cele mai frumoase orașe ale Spaniei, altora nu le spune mare lucru. Eu am petrecut șase zile pline acolo, iar la plecare nu am putut decât să constat cu părere de rău cât de multe lucruri ar mai fi fost de văzut și de făcut. Printre altele, ceea ce mi s-a părut admirabil la Málaga este efortul autorităților de a pune în valoare acest oraș, de a-i prilejui un fel de renaștere. Mie mi-a rămas în suflet Málaga, mi s-a părut că are o atmosferă și un farmec cu totul aparte.

Deci, dacă mergeți în Andaluzia, sfatul meu e să nu ocoliți Málaga. Scufundați-vă în starea de hoinăreală și explorați orașul câteva zile, nu veți fi dezamăgiți. Málaga va fi locul la care să vă gândiți apoi, întorși acasă, într-o zi ploioasă de toamnă. Sau genul acela de loc pe care vrei să ți-l amintești înainte să te scufunzi în somn. Are aromă. Are stil. Are toate esențele Andaluziei concentrate într-o sorbitură pe care ai prelungi-o la nesfârșit, până la ultima picătură.