Flamenco
Nu trebuie neapărat să ai rochie cu volane, evantai și șal cu franjuri ca să dai o reprezentație de flamenco. Da’i musai să cânți din adâncul sufletului și să dansezi de să se aprindă pavajul sub tălpile tale. După cum s-a demonstrat în reprezentația de mai jos.
Nu se știe exact de unde vine denumirea “flamenco” – unii zic că de la “fellah mengu”, care însemna țăran expulzat și se referea la musulmanii alungați din Granada după izbânda creștinilor din 1492. Aceștia, pentru a-și salva pielea, s-au alăturat începând din anii 1500 trupelor de gitanos care, afectați și ei de un decret emis de Ferdinand și Isabela în 1499 prin care li se interzicea să mai fie nomazi, se aciuaseră în peșterile din Sacromonte. Sacromonte e o așezare troglodită aflată pe coastele opuse Alhambrei, unde casele sunt de fapt niște peșteri săpate în roca moale a dealurilor (ceva identic am văzut în Franța, pe Valea Loarei). Aici a luat naștere o comunitate de așa ziși paria care au cultivat acest gen artistic exprimat prin voce, chitară, dans, bătut din palme, pocnit din degete. Alții zic că “flamenco” vine de la spaniolul “flama”, care înseamnă flacără, și făcea referire la comportamentul membrilor acestor comunități.
De-o fi una, de-o fi alta, se pare că originile flamenco-ului sunt mult mai vechi și că acesta s-a născut din schimburile interculturale dintre nativii Andaluciei, romani, castilieni, arabi și evreii sefarzi. Există peste 50 de stiluri de flamenco, numite “palos” și încadrate în trei mari grupe: tonà, romance și fandango (“Scaramouche, Scaramouche, will you do the fandango?” – remember?).
Fiecare zonă din Andalucia are stilul ei specific de flamenco. Cel al Granadei se numește “zambra”, cuvânt probabil derivat din arabul “zumra”, care înseamnă petrecere. Zambra se dansează cu picioarele goale, în ritmul castanietelor și era la origine un dans de nuntă, interzis de Inchiziție în secolul XVI. Moriscos și gitanos au continuat însă să cânte și să danseze pe ascuns, în peșterile din Sacromonte. În secolele XIX-XX, o serie de artiști și scriitori boemi au descoperit peșterile din Sacromonte și au popularizat genul, făcându-l cunoscut pe plam internațional. Se pare că sunt mai multe școli de flamenco în Japonia decât în Spania. 🙂 În 2010 UNESCO a desemnat flamenco capodoperă a Patrimoniului Oral și Intangibil al Umanității.